Cine sunt?
Hm, să zicem că un puștan tare nehotărât în multe privințe, însă cu visuri mari pentru viitorul său și pasiuni pe măsură.
În momentul de față angajat ca Programator, deci yay, unul dintre visuri e împlinit. Alt vis? Să mă asigur că pe viitor nu voi duce grijă de nimic (deși visul ăsta e vreo 90% împlinit, fiindcă sunt un om așa nepăsător, încât cred că unii m-ar lua la palme hahaha).
Gagica din poză?
Tohka Inversată e numele ei, posesoarea Regelui Demon Nahemah, un spintecător atotputernic care poate tăia planeta în două în forma lui supremă, Paverschlev. Toate aceste detalii sunt din Date A Live, o serie pe care o ador din clipa în care am văzut primul episod. Am citit chiar și LN-ul acesteia, însă doar de la finalul sezonului 3 încolo (Volumul 13 -> Volumul 22).
Genul de serii preferat?
Asta e probabil întrebarea la care cred că aș găsi foarte greu un răspuns concret. Îmi plac multe genuri, însă dacă ar fi să mă iau după lucrurile pe care seriile mele preferate le au în comun, poate așa voi reuși să mă gândesc la un răspuns.
Ador seriile care conțin fete frumoase cu un trecut fie dureros, fie plăcut, dar cu abilități care pot încălca legile fizicii. De aceea ador Date A Live și Date A Bullet. Personajul preferat din ambele fiind Tokisaki Kurumi, Spiritul posesor al Îngerului Zafkiel, regele timpului și umbrelor, dimensiuni imposibil de manipulat pentru un om obișnuit. Povestea ei m-a impresionat până la lacrimi când am ajuns la arcul său în Light Novel. Sper din suflet să fie și adaptat în format anime, dar sunt mulțumit și dacă nu va fi, deoarece nu știu dacă suflețelul meu firav poate îndurera să retrăiască sentimentele dobândite pe măsură ce parcurgeam capitolele respective. Aspectul ei este de asemenea fascinant. Prima ei Rochie Astrală a fost albă cu negru, ceea ce reprezenta binele făcut și răul primit la schimb. A doua și actuala ei Rochie Astrală este roșie cu negru, reprezentând sângele vărsat de-a lungul timpului și singurătatea îndelungată în care a trăit. La fel de minunați sunt și ochii săi, care diferă ca "efect secundar" al găzduirii lui Zafkiel, ceea ce e interesant fiindcă ea e singurul Spirit al cărui corp a suferit o mică schimbare de la Îngerul ei, deși are sens fiindcă acel ochi ceasornic arată timpul pe care aceasta îl mai are de trăit, care totodată scade în funcție de abilitățile folosite.
Waifus?
Melodii favorite?
Da, toate seriile de mai sus sunt pe site. ^-^
Citate preferate? Din anime-uri în sine nu prea știu, așa că voi da din LN-urile citite câteva dintre cele pe care le-am adorat.
„For you, even falling into hell is not enough.” - Kurumi Tokisaki
„Don't let me... Don't let Tohka feel sad...” - Tohka Inversată
„The horseman whose power rivals God. The typhoon king who reaps all of creation, I am ###### Yamai.” - <spoiler>
Vor apărea și din alte Light Novel-uri când voi ajunge la unele interesante.
Ce serii ador?
Acest profil a fost actualizat pe 06.04.2023 (22:08)
Lasă un comentariu!
Mulţumiri: (la ora )
Membri care au mulţumit:
Fani anonimi:
Nu sunt comentarii. Nu vrei să fii tu primul?
Comentarii: